Care sunt campionii României la smartcity?

Conferinţa Smart Cities of România a desemnat, în cadrul unei gale festive, companiile şi instituţiile care s-au evidenţiat prin iniţiativele și proiectele smart city derulate în 2016. Premiile au fost acordare pe baza unei documentaţii online asupra activităţii desfăşurate dar şi a ecourilor generate în presa şi social media. Astfel pe lista Campionilor Smart City se afla:

  • Primăria Municipiului OradeaCea mai activă Administrație Locală. Premiul a fost acordat pentru  efortul constant depus pentru interoperabilitatea sistemelor informatice şi creşterea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor. În 2002 Oradea a înfiinţat primul Consorţiu GIS din România pentru managementul dezvoltării spaţiale durabile în zona metropolitană, iar în iulie 2016 a lansat strategia Oradea Smart City.
  • Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Cea mai activă Autoritate Publică. Ministerul s-a evidenţiat prin iniţierea Parteneriatului Naţional pentru Dezvoltarea Teritoriului, un program care va accelera proiectele de tip smart city.
  • Siemens – Cel mai vizionar furnizor. Compania s-a implicat în cadrul proiectului Alba Iulia – oraş inteligent şi includerea oraşului în proiectul global de cercetare Smart Cities Research.
  • ZTE România – Cel mai activ furnizor. Premiul a fost acordat pentru implicarea în numai puţin de 140 de proiecte smart city în 40 de ţări şi dezvoltarea unuia dintre cele mai extinse portofolii de produse şi servicii.
  • Universitatea Politehnică Bucureşti – Proiectul anului în educaţie. Politehnica Bucureşti derulează în mod curent un proiect amplu de dezvoltare a unui SmartCampus, o micro-reţea inteligentă   prin care instituţia   reduce costurile anuale cu energiei şi emisiile de gaze cu efect de seră.
  • Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională – Cea mai bună iniţiativa. Premiul este recunoaşterea impulsului dat economiei smart city prin lansarea proiectului Alba Iulia, primul smart city românesc.
  • Telekom România – Cel mai bun proiect pilot. Telekom România a derulat un proiect pilot cu multiple componente de smart city (parcare şi iluminare inteligenta, video supraveghere etc) alături de Primăria Sectorul 4 Bucureşti.
  • Orange România – Cel mai activ operator. Organizatorii au evidenţiat preocupările și soluțiile tehnologice ”smart” lansate pe piață, dar și implicarea și investițiile făcute în proiectul pilot Alba Iulia.
  • Digi24 – Cea mai bună promovare. Premiul a fost acordat pentru realizarea reportajului TV „Oradea Smart City”, care a generat o bună vizibilitate la nivel naţional a conceptului smart city.

Expo Conferinţa Smart Cities of România este parte a unei suite de evenimente dedicate oraşului inteligent care se desfăşoară atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe din ţară.  În cele două zile de eveniment au fost susţinute peste 30 de prezentări pe o tematică extrem de diversă, care acoperă aspecte legislative, reglementări, tehnologii etc. La eveniment au participat city manageri ai administraţiilor locale preocupate de subiectul smart city, membri ai Administraţiei Centrale, furnizori de tehnologiei, asociaţii profesionale etc.