Mobility as a Service. Proiectul “sAFE- Aftermarket eCall For Europe”

Cum trecem de la Uber, Yango şi Lime la Mobility as a Service? Poate fi implementat sistemul eCall şi pe autovehiculele mai vechi? Cei mai buni specialişti din domeniu răsund acestor întrebări la  Smart Cities of România ediţia 2019, pe 23 Octombrie, la sediul Universităţii Româno-Americane.

Mobilitatea schimba deja peisajul urban, iar branduri ca Uber, Yango, Lime sau Flow sunt deja foarte cunoscute printre bucureşteni. Mobility as a Service (MaaS) generează o paradigmă nouă de transport, atât pentru cetăţeni cât şi pentru administraţia publică şi reprezintă o componentă esentială pentru un smart city.

De câțiva ani, evoluția IT și accesul tot mai facil la conexiune Internet pe dispozitive mobile, au permis apariția unor servicii alternative la transportul public precum ride-sharing/ride-hailing, bike-sharing sau car-sharing. Astfel, oamenii au astăzi multiple opțiuni pentru a se deplasa de la punctul A la punctul B. Dar, aceste beneficii aduc și un dezavantaj major: devine foarte dificil să alegem o anumită opțiune și să combinăm cât mai eficient toate posibilitățile.

Dincolo de brandurile amintite anterior, „mobility as a service ” implica o abordare inteligentă a transportului public, asumata programatic de autorităţi.  Acesta presupune crearea unor pachete de mobilitate, care să combine abonamente la transportul public cu abonamente la serviciile alternative, la un preț integrat plătit unui singur furnizor. În cadrul Smart Cities of România 2019 se vor prezenta soluțiile MaaS existente, exemple de implementare și se vor discuta oportunitățile și posibilitățile de implementare în orașele din România.

Iar pentru că tot vorbim despre mobilitate şi transport, în cadrul evenimentului va fi prezentat şi proiectul ” sAFE – Aftermarket eCall For Europe.” Obiectivul acestui demers îl reprezintă definirea standardelor și specificațiilor necesare pentru implementarea sistemelor after-market pentru sistemul eCall. Implementarea eCall pentru autovehiculele existente va reduce numărul deceselor în Uniunea Europeană, ca urmare a accidentelor rutiere, precum și gravitatea rănirilor provocate, prin alertarea 112 folosind un set minim de date cu detalii despre accident și apel vocal. În conformitate cu legislația UE, eCall este un echipament standard obligatoriu la bordul tuturor vehiculelor noi omologate de tip M1 și N1. Cu toate acestea, deoarece PSAP din Uniunea Europeană (Public Safety Answering Point – Centre Publice de Apeluri pentru Situații de Urgență) sunt echipate pentru recepționarea apelurilor eCall, se așteaptă ca multe vehicule existente să fie echipate cu dispozitive eCall after-market.